Primul-ministru al Australiei, Julia Gillard, a fost înlocuit în funcție după ce laburiștii l-au ales președinte al partidului pe Kevin Rudd, într-un joc politic care provoacă reacții în întreaga lume, informează CNN.
Rudd, fost premier, a câștigat scrutinul din interiorul partidului aflat la guvernământ cu 57 de voturi, în timp ce Gillard a adunat doar 45 de voturi.
Acest scrutin a fost convocat de însăși Julia Gillard, în contextul mai multor luni de fricțiuni în interiorul Partidului Laburist Australian. „Dacă învingi, ești un lider laburist. Dacă pierzi, te retragi din politică”, era mesajul lui Gillard înainte de vot. La scurt timp după anunțarea rezultatului, primul-ministru australian și-a prezentat deja demisia din Guvern, pentru a-i ceda locul lui Rudd. Odată cu schimbarea premierului, se așteaptă modificări majore în structura cabinetului.
Gillard a precizat că nu va încerca să își recâștige locul în partid sau în guvern la alegerile din septembrie. „Lucrul de care sunt absolut sigură este că va fi mai ușor pentru următoarea femeie și următoarea femeie și așa mai departe”, a precizat politiciana australiană.
Julia Gillard este prima femeie premier a Australiei și al doilea șef al Executivului care este îndepărtat de la putere de propriul partid. Mai mult, cel care a învins-o este tocmai cel care era înfrânt de Gillard în urmă cu trei ani, amintește The Guardian.
Cu șanse mici la alegerile din septembrie, laburiștii fac acum mișcări disperate pentru a reveni în cursă.